Hrana uscata, hrana umeda, recompense, orice i-am cumpara pisicii, ea tot pofteste la pranzul nostru? O pisica e greu de pacalit pentru ca are un simt al mirosului mult mai dezvoltat decat cel uman. Asa ca nu o poti pacali dandu-i o bucatica din mancarea ei de pisici in locul unei mici bucati din propria ta farfurie.
Ca posesor de pisicuta trebuie sa fii foarte atent la alimentatia ei. Multe dintre alimentele care noua ne plac pentru ea sunt toxice. Daca iti iubesti cu adevarat pisicuta, va trebuie sa inveti cateva retete care se potrivesc si pentru dieta ei de felina.
Iti plac ciorbele si vrei sa ii cresti si ei aportul de lichide?
Pentru a creste aportul de lichide in alimentatia pisicii, dar si pentru a-i asigura o masa gatita in casa, Blanitza.ro spune ca putem sa ii introducem pisicii o masa constand in una dintre aceste mancaruri:
- Supa de perisoare
Ceapa e toxica pentru pisici, insa carnea de curcan, morcovii si orezul sunt potrivite si pentru ea. Asta inseamna ca ii poti gati o supa simpla de perisoare.
Ingrediente:
- Cca 100 g carne tocata de curcan
- O lingura de orez
- Jumatate de morcov mic
- Un ou crud
- Un varf de cutit de sare (sau deloc)
Spala orezul, curata morcovul de coaja si spala-l bine si pe acesta. Da morcovul pe razatoare, amesteca-l apoi cu oul, cu orezul, sarea si cu carnea de curcan. Apoi formeaza din amestec bilute de perisoare. Pune apa la fiert intr-o oala mica. Nu folosi prea multa, doar cat sa acopere perisoarele.
Cand apa a dat in clocot, da focul la minim si adauga perisoarele. Lasa la foc mediu pana cand perisoare sunt bine fierte.
Servire
Paseaza una – doua perisoare in bolul pisicii si adauga si una – doua linguri din zeama in care au fiert. Amesteca bine. Nu ii servi supa fierbinte. Calduta e perfecta.
Pofta buna, pisi!
- Supa de pui
Ingrediente:
- Piept de pui (cca 100 g)
- O lingura de orez
- Jumatate de morcov mic
- Doua – trei buchetele mici de broccoli
Curata morcovul de coaja si spala bine carnea si legumele. Pune carnea, orezul si morcovul la fiert in foarte putina apa (doar cat sa le acopere) cu un varf mic de cutit de sare. Cand aproape s-au fiert, adauga broccoli si mai lasa 10 minute.
Cand totul e gata, paseaza jumatate din carne impreuna cu legumele si cu una – doua linguri de zeama. Restul carnii tai-o in cubulete foarte mici si amestec-o cu sosul de carne si legume. Daca mancarica e doar calduta si nu fierbinte, poate fi servita.
Pofta buna, pisi!
Daca vrei sa afli mai multe despre ingrijirea si alimentatia pisicii, intra pe Blanitza.ro si citeste toate articolele care te intereseaza.